Art. 1- Prezentul Cod reglementează conduita membrilor comunităţii academice din Universitatea „Tibiscus” din Timişoara, componentă a sistemului naţional de învăţământ superior, aşa cum este definit prin Legea nr. 1/2011.
Art. 2- Principiile şi normele de etică şi deontologie universitară, promovate prin actualul Cod, sunt circumscrise sistemului de valori universal-acceptate de comunităţile academice.
Art. 3- Universitatea "Tibiscus" din Timişoara este parte a sistemului naţional de învăţământ, calitate în care îşi propune să realizeze obiective educaţionale, de cercetare ştiinţifică şi culturale similare celor pe care le ating cele mai bune universităţi din ţară. Totodată, în contextul integrării europene a României conducerea universităţii îşi propune să continue conectarea instituţiei la tipul şi formele învăţământului occidental.
Art. 4- Pentru îndeplinirea unor asemenea scopuri este nevoie să se respecte Carta Universităţii, legislaţia învăţământului precum şi legislaţia altor domenii care au incidenţă asupra activităţii noastre.
Art. 5- Respectarea legilor şi regulamentelor este favorabilă atât dezvoltării instituţiei cât şi activităţii fiecărui membru al corpului profesoral şi administrativ. Finalitatea Codului etic derivă din aceea că respectarea legilor, regulilor şi normelor necesare unei vieţi universitare de calitate înaltă nu se poate baza numai pe constrângeri exterioare, financiare şi administrative, ci şi pe motivaţii interioare asimilate subiectiv. Motivaţia interioară uşurează conectarea libertăţii individuale la responsabilitatea faţă de instituţie în activitatea fiecăruia.
Art. 6- Codul etic al Universităţii îşi propune să prezinte conceptualizarea unor astfel de motivaţii şi să îndemne la asimilarea lor de către toţi angajaţii, precum şi de către studenţi. Totodată intenţionează să prezinte principalele orizonturi valorice ale libertăţii acestora, în raport cu care indivizii pot realiza opţiuni şi decizii care să satisfacă cerinţele instituţionale dar şi pe cele ale demnităţii individuale.
Art. 7- Codul etic reprezintă un instrument normativ, în consecinţă îşi propune să arate ce poate fi sau trebuie apreciat şi ce trebuie respins sau blamat. Dar recompensele şi sancţiunile care aparţin codului etic sunt de natură morală. Acestea se exercită prin apreciere sau constrângere morală, pe care o exercită membri comunităţii universitare şi conducerea instituţiei.
Art. 8- Acestea nu substituie alte forme de recompensare financiară sau profesională, şi nici sancţiunile care decurg din legi şi regulamente specifice. Unele abateri morale grave pot fi sancţionate administrativ în cadrul instituţiei sau chiar mai grav de către organele statului.
CAPITOLUL II. VALORILE CODULUI ETIC
Art. 9- Valorile sub care aşezăm enunţurile codului etic al Universităţii "Tibiscus" din Timişoara sunt cele general acceptate de către codurile etice universitare. Aceste valori sunt:
Art. 10- Profesionalismul
(1) Profesionalismul reprezintă scopul moral principal al oricărui intelectual, al oricărui membru al comunităţii universitare. Drept urmare, încurajăm calitatea ştiinţifică, pedagogică, de excelenţă şi stimularea cadrelor didactice, cercetărilor, studenţilor şi realizările conforme cu această orientare.
(2) Susţinem şi recompensăm eficienţa, utilitatea şi excelenţa profesională în plan managerial şi administrativ. Respingem impostura, lăudăroşenia, superficialitatea, dezinteresul şi plafonarea.
Art. 11- Responsabilitatea profesională şi socială
(1) Universitatea noastră încurajează membri comunităţii academice să se distingă prin activism şi implicare în probleme profesionale şi publice, prin colegialitate şi cetăţenie responsabilă. Programele şi activităţile universitare vor fi orientate către nevoile societăţii.
(2) În toate împrejurările când membrii săi reprezintă Universitatea, trebuie să respecte standardele etice şi profesionale.
(3) Garantăm membrilor universităţii dreptul de a critica public, întemeiat şi argumentat, încălcările standardelor profesionale şi de calitate, ale drepturilor membrilor comunităţii universitare şi colaboratorilor.
(4) Nu sunt permise: dezinformarea, calomnierea, denigrarea publică a programelor şi persoanelor din instituţie de către membrii propriei comunităţi academice.
Art. 12- Transparenţa
Universitatea "Tibiscus" din Timişoara cere tuturor angajaţilor să respecte principiul transparenţei informaţiilor care vizează membri comunităţii universitare, candidaţii la admitere, absolvenţii, instituţiile şi publicul larg cu care are relaţii de colaborare. Prin transparenţă se facilitează egalitatea de şanse în competiţie şi se instituie accesul echitabil la valorile şi resursele universitare. Se interzice ascunderea, falsificarea sau denaturarea informaţiilor la care au dreptul atât angajaţii cât şi cei care au tangenţă cu activităţile universităţii.
Art. 13- Dreptatea şi echitatea
Membri universităţii vor fi trataţi drept, corect şi echitabil. Vom acţiona împotriva oricărui abuz de putere, respectând competenţele oricărei funcţii şi a oricărui rol din ierarhia universitară. Respingem discriminarea, favoritismul, nepotismul şi orice forme de corupţie. Înlăturăm conflictele de interese şi asigurăm egalitatea şanselor în perioada studiilor, în ocuparea posturilor prin concurs, în accesul la programe de învăţământ şi cercetare.
Art. 14- Autonomia personală
Acordăm fiecărui membru al instituţiei posibilitatea de a-şi exercita consimţământul în cunoştinţă de cauză în privinţa programelor de studiu şi cercetare, traseele de carieră academică ale nivelului de excelenţă la care doreşte să acceadă. Astfel, exercitarea autonomiei personale se bazează pe dreptul fiecărui membru al comunităţii de a decide în nume propriu cu privire la obiectivele importante ale activităţii sale.
Art. 15- Meritul
(1) Conducerea Universităţii "Tibiscus" din Timişoara va asigura corecta recunoaştere, cultivarea şi recompensarea meritelor personale şi colective în atingerea obiectivelor instituţionale.
(2)Ierarhizarea după merite a angajaţilor şi studenţilor se va face ţinându-se cont de ataşamentul faţă de universitate, abnegaţia profesională, creativitate, talent, eficienţă şi performanţă.
Art. 16- Onestitatea şi corectitudinea intelectuală
(1) Universitatea "Tibiscus" din Timişoara apără dreptul la proprietatea intelectuală şi sprijină pe autorii de valori în obţinerea de beneficii. În spiritul onestităţii profesionale, al recunoaşterii şi recunoştinţei faţă de creatorii de valori autentice în spaţiul cunoaşterii, autorii acestora vor fi nominalizaţi în toate prezentările publice ale realizărilor universităţii.
(2) Se interzice plagiatul integral sau parţial, voluntar sau involuntar, copiatul la examene, la concursuri, "fabricarea" rezultatelor cercetărilor ştiinţifice, substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor examinate, preluarea lucrărilor de la studenţi sau cadre didactice şi prezentarea lor ca fiind proprii. Se interzice tentativa de corupere spre fraudă.
Art. 17- Respectul şi toleranţa
(1) Mediul universitar trebuie să favorizeze studiul şi cercetarea în condiţii egale de respect şi toleranţă pentru toţi membrii comunităţii academice.
(2) În acest cadru trebuie respectată demnitatea şi onoarea fiecăruia, fiind eliminată orice formă de hărţuire, exploatare, umilire, dispreţ, ameninţare sau intimidare. Subscriem necondiţionat la cerinţa toleranţei faţă de deosebirile între oameni ce decurg din opinii, credinţe şi preferinţe intelectuale diferite şi care nu afectează ordinea de drept internă şi legislaţia internaţională.
(3) Comportările misogine, misandrine, atitudinile şi manifestările şovine, xenofobe, homofobe şi hărţuirea sexuală şi de altă natură sunt repudiate cu fermitate şi sancţionate.
Art. 18- Bunăvoinţa şi grija
(1) Ne preocupă şi încurajăm manifestarea sentimentelor de apreciere, mândrie şi recunoştinţă faţă de oamenii de valoare din comunitatea noastră. Totodată, în întreaga conduită de zi cu zi trebuie să facem dovada unor calităţi umane cum sunt empatia, compasiunea, amabilitatea, politeţea, înţelegerea, solidaritatea, solicitudinea, promptitudinea şi optimismul faţă de tot personalul instituţiei. Legat de această conduită, altruismul şi sprijinul moral şi material faţă de colegii aflaţi în suferinţă, precum şi sacrificiul în situaţii limită, cum sunt situaţii de criză majoră sau calamităţi, sunt cerinţe componente care trebuie să se regăsească în definirea personalităţii membrilor din Universitatea "Tibiscus" din Timişoara şi care vor fi recunoscute şi recompensate atunci când apar.
(2) Socotim indezirabile comportamentele care denotă invidie, cinism, vanitate, lipsă de amabilitate şi dezinteres.
Art. 19- Libertatea academică
(1) Universitatea "Tibiscus" din Timişoara este o instituţie de învăţământ superior privat, acreditată prin lege şi reprezintă un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni şi constrângeri politice, religioase şi de putere economică.
(2) Excludem obedienţa politică din universitate. Singurele constrângeri care sunt admise nu pot fi decât cele de natură ştiinţifică, legală şi morală. Nu se admit, sub nici o formă, cenzura, manipularea şi persecuţia.
(3) Credinţele religioase, ataşamentele politice, alte orientări în legătură cu credinţele sunt, în spaţiul universitar, problemele private ale membrilor comunităţii din Universitatea "Tibiscus" din Timişoara. Acestea nu vor fi impuse altora, prin abuz de putere, autoritate sau prin alte forme nepermise de reglementările actuale.
(4) Comunitatea academică trebuie să înlăture lezarea libertăţii celorlalţi. În acelaşi timp, are datoria etică de a susţine judecata critică, parteneriatul ştiinţific şi cooperarea reciproc avantajoasă la nivel individual şi organizaţional.
CAP III. NORME DE CONDUITĂ. ABATERI
3.1. NORME OBLIGATORII. ABATERI
Art. 20- Dreptatea şi echitatea
(1) Dreptatea şi echitatea garantează că membrii comunităţii Universităţii „Tibiscus” din Timişoara vor fi trataţi drept, corect şi echitabil, nepermiţându-se discriminarea, exploatarea, abuzul de putere. UTT militează pentru nediscriminare şi egalitate de şanse la accesul la studii şi la angajare, pentru eliminarea conflictelor de interese, prevenirea şi combaterea oricărei forme de corupţie, favoritism şi nepotism.
(2) În Universitatea „Tibiscus” din Timişoara nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepţia măsurilor afirmative prevăzute de lege.
(3) Toţi membrii comunităţii UTT beneficiază de egalitate de tratament din partea UTT, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
(4) Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării – în limitele competenţelor rolului pe care fiecare îl deţine în UTT – la activităţile Universităţii, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dezabilităţi sau orientare sexuală.
(5) Abuzul de putere în această secţiune nu este definit ca un act de corupţie, ci ca o acţiune/inacţiune comisă de către un membru/grup al comunităţii UTT şi care uzitând de autoritatea sa (instituţională, ierarhică, morală) impune unui alt membru al comunităţii UTT anumite reguli/o anumită conduită, cu un caracter discreţionar şi cu scopul de a limita drepturile şi libertăţile persoanei.
(6) Membrii comunităţii UPT sunt obligaţi să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale, excluzând orice formă de favoritism, nepotism şi tratament discriminator ori acte de persecuţie sau răzbunare.
(7) În acest scop este interzisă discriminarea prin utilizarea de către oricare dintre membrii comunităţii UTT a unor practici care încalcă legislaţia privind egalitatea de şanse, dar fără a se limita la:
- organizarea concursurilor sau examenelor;
- selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante;
- încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă;
- stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului;
- stabilirea remuneraţiei şi a recompenselor sau a beneficiilor, altele decât cele de natură salarială;
- informarea şi consilierea profesională, dezvoltarea profesională;
- evaluarea performanţelor individuale;
- promovarea profesională;
- aplicarea măsurilor disciplinare;
- dreptul la liberă asociere, inclusiv dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta.
Art. 21- În înţelesul art.20, constituie abateri de la etică, în măsura în care nu constituie infracţiuni, fapte de discriminare, abateri disciplinare, următoarele fapte:
a. o acţiune/inacţiune ce are un caracter de diferenţiere, bazată pe un criteriu ce subiectiv şi care aduce atingere unui drept sau interes legitim.
b. exercitarea discreţionară/abuzivă a autorităţii unui membru al UTT faţă de un alt membru al acestia, dacă fapta este de natură a crea un prejudiciu material sau moral sau de a limita exerciţiul drepturilor şi intereselor ocrotite de lege şi de normele UTT.
c. abuzul de autoritate.
Art. 22- Libertatea academică
(1) Libertatea academică reprezintă un principiu esenţial care stă la baza organizării activităţilor didactice şi de cercetare. Acest principiu are la bază ideea că orice persoană trebuie tratată ca fiind capabilă de a se forma pe baza propriilor judecăţi, opinii, convingeri şi proiecte.
(2) UTT se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase.
(3) UTT este un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni şi constrângeri politice, economice sau religioase, exceptând constrângerile de natură legală, etică şi ştiinţifică. Comunitatea UTT este protejată faţă de cenzură, persecuţii sau manipulări în condiţiile respectării legalităţii.
(4) Exercitarea libertăţii academice, în înţelesul prezentului Cod înseamnă:
- dreptul membrilor comunităţii academice a UTT de a exprima în mod liber opinii academice;
- libertatea de predare, cercetare şi creaţie, în conformitate cu standardele academice şi prevederile legale;
- încurajarea abordării critice având la bază opinii ştiinţifice temeinic argumentate. Datele contradictorii, diferenţele de concepţie experimentală sau de practică, diferenţele de interpretare a datelor, diferenţele de opinie sunt factori specifici libertăţii academice şi nu constituie abateri de la prezentul Cod;
- dreptul de a publica studii, articole, volume, lucrări, de a candida la obţinerea de granturi naţionale şi internaţionale, restricţiile fiind doar cele prevăzute în mod expres de lege şi de reglementările UTT;
- studenţilor le este asigurat dreptul la liberă alegere a cursurilor şi programelor de studii, în conformitate cu normele legale în vigoare şi cu planurile de învăţământ;
(5) Fiecare membru al comunităţii UTT trebuie să respecte libertatea celorlalţi şi diferenţele de păreri, să accepte parteneriatul intelectual şi cooperarea, indiferent de opiniile politice sau credinţele religioase.
(6) Orice membru al comunităţii UTT îşi poate exprima în mod liber, în interiorul sau în exteriorul spaţiului universitar, opiniile bazate pe competenţa sa profesională, fără a putea fi cenzurat, manipulat sau persecutat, în condiţiile în care el respectă standardele ştiinţifice, legale şi etice.
(7) Exercitarea libertăţii academice trebuie realizată cu respectarea următoarelor principii:
o obiectivitate
o deschidere
o neîndoctrinare
o profesionalism
(8) Se interzice manipularea, îndoctrinarea şi critica nefondată în cadrul spaţiului universitar şi, prin aceasta, încălcarea dreptului membrilor comunităţii academice a UTT la obiectivitate în activităţile de cercetare şi educaţionale.
(9) Orice membru al comunităţii universitare trebuie să evite lezarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale celorlalţi.
(10) Exercitarea libertăţii academice în limitele mai sus prevăzute nu poate constitui motiv de sancţionare.
Art. 23- În înţelesul art.22, constituie abateri de la etică, în măsura în care nu constituie infracţiuni, abateri disciplinare, următoarele fapte:
- propaganda cu caracter politic desfăşurată în interiorul universităţii sau utilizând infrastructura acesteia;
- prozelitismul religios;
- promovarea unor doctrine sau idei cu caracter extremist, rasist sau xenofob;
- manipularea şi îndoctrinarea;
- critica nefondată a opiniilor, tezelor, lucrărilor, etc. exprimate de un membru/membrii comunităţii academice.
Art. 24- Autonomia personală
(1) Exercitarea autonomiei personale în perimetrul universitar reprezintă posibilitatea de a alege individual, în cunoştinţă de cauză, programele de studiu şi cele de cercetare, traseele de carieră universitară, oportunităţile, nivelul de recunoaştere la care doreşte să acceadă persoana respectivă. În acest scop se asigură exercitarea consimţământului în privinţa programelor, concursurilor şi oportunităţilor de studiu şi cercetare şi se oferă oportunităţi pentru ca fiecare membru al comunităţii UTT să poată lua şi aplica decizii în privinţa propriei cariere academice şi profesionale.
(2) Susţinerea de către personalul didactic şi de cercetare titular de activităţi de predare şi cercetare în alte instituţii de învăţământ superior sau de cercetare se poate face doar cu acordul scris al senatului universitar.
Art. 25- În înţelesul art.24, constituie abateri de la etică:
- Susţinerea de către personalul didactic şi de cercetare titular de activităţi de predare şi cercetare în alte instituţii de învăţământ superior sau de cercetare fără acordul scris al Senatului UTT
- Ascunderea în mod deliberat şi cu intenţie directă a datelor şi informaţiilor necesare unui membru al comunităţii UTT de a alege individual, în cunoştinţă de cauză, programele de studiu şi cele de cercetare, traseele de carieră universitară, oportunităţile, nivelul de recunoaştere la care doreşte să acceadă persoana respectivă.
Art. 26- Valoarea personală (meritul)
(1) În cazul studenţilor, valoarea personală se exprimă prin note/medii şi procentul de acoperire a numărului de credite transferabile acumulate din cele necesare anului în care se află.
(2) În cazul cadrelor didactice, valoarea personală se stabileşte având în vedere: calitatea activităţilor didactice, acoperirea disciplinelor la care activează cu material didactic în redactare proprie, publicaţiile ştiinţifice, activităţile de îndrumare a studenţilor, granturile de cercetare, contractele cu mediul economic şi de afaceri, evaluarea făcută de studenţi, participarea la activităţi administrativ-gospodăreşti la nivel de departament, facultate, etc.
(3) Aceste criterii enunţate cu titlu exemplificativ reprezintă criterii recomanate a se lua în considerare în cadrul procedurilor şi metodologiilor de concurs, de menţinere a calităţii de titular în UTT, etc.
(4) Responsabilitatea faţă de standardele de evaluare a meritului şi de aplicare revine Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii în Universitatea „Tibiscus” din Timişoara (CEACUT), consiliilor facultăţilor şi departamentelor.
(5) Comisia de etică a UTT are rolul de a interveni, pe bază de sesizare sau autosesizare, dacă constată că aceste structuri nu asigură aplicarea principiului meritului în planificarea şi evaluarea activităţi universitare.
Art. 27- În înţelesul art.26, constituie abateri de la etică:
- acordarea de beneficii legale personalului UTT cu nerespectarea/ignorarea/aplicarea parţială şi trunichiată a criteriilor stabilite de lege şi normele interne ale UTT
- prezentarea de către candidaţi a unor informaţii false/scoase din context/fără suport legal sau probatoriu, de natură a vicia decizia, în cadrul unei proceduri de evaluare/concurs/validare/recunoaştere merite academice şi/sau profesionale.
Art. 28- Moralitatea şi integritatea
(1) Moralitatea este o cerinţă etică majoră pe care UTT o pretinde tuturor membrilor comunităţii UTT, atât în perimetrul universitar cât şi în afara lui. Aceasta înseamnă o poziţie fermă privind combaterea corupţiei şi evitarea situaţiilor care pot implica acte de corupţie, cât şi în ce priveşte existenţa oricărei forme de hărţuire.
(2) Conduita integră se referă atât la integritatea profesională cât şi la integritatea personală, integritatea profesională fiind un element al integrităţii personale. Conduita personală poate fi uneori atât de scandaloasă încât să discrediteze profesia.
(3) Prezentul Cod consideră ca fiind trăsături ale unei conduite integre:
• cinstea, onestitatea, sinceritatea;
• tratarea celorlalţi după aceeaşi bază, fără prejudecăţi sau idei preconcepute;
• respectarea prevederilor legale şi instituţionale;
• considerarea interesului public şi instituţional ca fiind mai presus de interesul personal subiectiv;
• consecvenţa.
(4) Corupţia viciază grav climatul universitar. Ea generează un tratament inechitabil, nedreptăţi şi favoritisme, creează neîncredere. UTT se angajează ferm să sancţioneze sever din punct de vedere instituţional orice act de corupţie, atât explicită, prin mită şi tentativă de mituire (în bani sau servicii), cât şi implicită, prin trafic de influenţă a examenelor sau concursurilor/procedurilor de orice tip.
(5) Pentru a evita orice suspiciune de corupţie, trebuie luate următoarele măsuri (fără ca această înşiruire să fie limitativă):
- informarea corectă şi la timp în privinţa criteriilor de admitere şi de concursuri de orice tip;
- asigurarea transparenţei totale a sistemului de evaluare;
- respectarea tuturor termenelor limită impuse pentru orice tip de concursuri şi a datelor de examene, cu excepţia unor circumstanţe particulare care pot apare şi care trebuie comunicate in termen rezonabil.
Art. 29- Onestitatea şi corectitudinea. Reguli de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.
(1) Onestitatea şi corectitudinea în etica universitară din UTT se referă, în principal, la dreptul la proprietate intelectuală.
(2) Recunoaşterea şi beneficiile aparţin numai celor care se află la originea unei realizări care reprezintă o proprietate intelectuală: lucrări/rapoarte ştiinţifice, cărţi, invenţii, teze de doctorat, dizertaţii, proiecte de diplomă, etc. Toţi cei care au participat la diferite stadii ale cercetării ale cărei rezultate devin publice trebuie menţionaţi, în spiritul onestităţii profesionale, al recunoaşterii şi recunoştinţei.
(3) Onestitatea şi corectitudinea se referă la obligativitatea membrilor comunităţii UTT de a prezenta date şi informaţii corecte şi conforme cu realitatea în cadrul oricăror proceduri la care participă/sunt implicaţi sau oricăror persoane/organisme legal constiuite în UTT şi care în exercitarea atribuţiilor/competenţelor materiale au dreptul de a le solicita.
(4) Respectul pentru proprietatea intelectuală şi respectarea drepturilor de autor reprezintă o obligaţie profesională. Încălcarea ei reprezintă o abatere etică gravă şi va fi sancţionată.
(5) Se interzice orice formă de fraudă intelectuală: plagiatul sau autoplagiatul, copiatul la examene sau alte forme de verificare a cunoştinţelor, substituirea lucrărilor sau a persoanelor examinate, distorsionarea voită a rezultatelor unor cercetări, însuşirea nemeritată a unor realizări ştiinţifice / tehnice, etc.
Art. 30- Pot constitui abateri de la normele de bună conduită în măsura în care nu constituie infracţiuni potrivit legii penale, următoarele fapte descrise de Legea nr. 206/2004:
1. confecţionarea de rezultate sau date şi prezentarea lor ca date experimentale, ca date obţinute prin calcule sau simulări numerice pe calculator ori ca date sau rezultate obţinute prin calcule analitice ori raţionamente deductive;
2. falsificarea de date experimentale, de date obţinute prin calcule sau simulări numerice pe calculator ori de date sau rezultate obţinute prin calcule analitice ori raţionamente deductive;
3. îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activităţii de cercetare-dezvoltare a altor persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a accesului la spaţiile de cercetare-dezvoltare, prin avarierea, distrugerea ori manipularea aparaturii experimentale, a echipamentului, a documentelor, a programelor de calculator, a datelor în format electronic, a substanţelor organice sau anorganice ori a materiei vii necesare altor persoane pentru derularea, realizarea sau finalizarea activităţilor de cercetare-dezvoltare.
4. plagiatul;
5. autoplagiatul;
6. includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a unuia sau mai multor coautori care nu au contribuit semnificativ la publicaţie ori excluderea unor coautori care au contribuit semnificativ la publicaţie;
7. includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a unei persoane fără acordul acesteia;
8. publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode ştiinţifice nepublicate;
9. introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare, în dosarele de candidatură pentru abilitare, pentru posturi didactice universitare ori pentru posturi de cercetare-dezvoltare,
10. abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor al publicaţiilor persoanelor din subordine;
11. abuzul de autoritate pentru a obţine salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale din proiectele de cercetare-dezvoltare conduse ori coordonate de persoane din subordine;
12. abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor al publicaţiilor persoanelor din subordine ori pentru a obţine salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale pentru soţi, afini ori rude până la gradul al III-lea inclusiv;
13. abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii, concepte sau rezultate asupra persoanelor din subordine;
14. obstrucţionarea activităţii unei comisii de etică, a unei comisii de analiză în cursul unei analize a unor abateri de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare din subordine;
15. nerespectarea prevederilor şi procedurilor legale destinate respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare prevăzute în Legea 206/2004, în Legea nr. 1/2011, în Codul de etică, în codurile de etică pe domenii, în regulamentele de organizare în Carta UPT, inclusiv nepunerea în aplicare a sancţiunilor stabilite de către comisiile de etică conform art. 11 alin. (6) din Legea nr. 206/2004.
Art. 31- Plagiatul reprezintă cea mai gravă formă de fraudă intelectuală, care poate ajunge până la nivel de furt intelectual deliberat. O acuzaţie de plagiat trebuie însoţită de dovada clară a plagierii prin indicarea textului preluat, inclusiv a celor existente pe Internet. Sancţiunile pentru plagiat a membrilor corpului didactic şi cercetătorilor pot merge până la desfacerea contractului de muncă.
Art. 32- Următoarele situaţii pot de asemenea să atragă răspunderea etică prin asociere pentru abateri de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare:
1. participarea activă în abateri săvârşite de alţii;
2. cunoaşterea abaterilor săvârşite de alţii şi nesesizarea comisiei de etică sau a Consiliului Naţional de Etică;
3. coautoratul publicaţiilor conţinând date falsificate sau confecţionate;
4. neîndeplinirea obligaţiilor legale şi contractuale, inclusiv a celor aferente contractului de mandat sau contractelor de finanţare, în exercitarea funcţiilor de conducere ori de coordonare a activităţilor de cercetare-dezvoltare.
Art. 33- Datele contradictorii, diferenţele de concepţie experimentală sau de practică, diferenţele de interpretare a datelor, diferenţele de opinie sunt factori specifici cercetării-dezvoltării şi nu constituie abateri de etică.
Art. 34- În cazul studenţilor, constatarea unor atitudini frauduloase la examene, în realizarea de referate, lucrări sau proiecte va fi făcută de către cadrele didactice prezente la examen sau cadrele didactice responsabile cu coordonarea activităţii studenţilor, care vor lua măsurile prevăzute în regulamentele UTT.
Art. 35- Profesionalismul şi responsabilitatea.
(1) Profesionalismul şi responsabilitatea sunt valori pe care UTT le cultivă şi le apreciază în mod deosebit. În acest scop sunt încurajate programele academice capabile să conducă la evoluţia cunoaşterii, la formarea de buni specialişti, la creşterea prestigiului universităţii noastre.
(2) UTT susţine şi recompensează excelenţa ştiinţifică, profesională, managerială şi administrativă, solidaritatea colegială şi loialitatea competiţională, odată cu sancţionarea imposturii, amatorismului, superficialităţii, dezinteresului şi plafonării.
(3) Responsabilitatea profesională şi socială presupune implicarea fiecărei persoane în soluţionarea, în cele mai bune condiţii, a îndatoririlor care îi revin sau pe care şi le asumă în interesul societăţii şi a comunităţii UTT. Fiecare persoană este răspunzătoare pentru faptele sale.
(4) În activitatea didactică, profesionalismul şi responsabilitatea presupune o calitate înaltă a procesului educaţional, care se manifestă prin comunicarea obiectivelor cursului, susţinerii cursurilor conform orarului, adaptarea stilului de predare la nevoile şi nivelul cursului şi la specificul grupului de studenţi, elaborarea, pregătirea sau asigurarea materialului didactic necesar studenţilor pentru curs, seminar sau laborator, ţinerea orelor de consultaţii prevăzute, urmărirea şi îndrumarea activităţii de redactare de lucrări (proiecte, lucrări de licenţă sau disertaţie) de către studenţi, alegerea unor modalităţi de examinare potrivite, notarea şi comunicarea rezultatelor în termenul prevăzut.
(5) Sub aspect pedagogic, profesionalismul şi responsabilitatea presupun alegerea celor mai adecvate modalităţi de tratare a fiecărei teme din cadrul programei, comunicarea obiectivelor disciplinei, alegerea unor modalităţi de examinare în concordanţă cu aceste obiective. Este de asemenea importantă adaptarea stilului de predare la nevoile şi nivelul disciplinei de studiu.
(6) Fiecare membru al comunităţii academice îşi asumă, la nivelul său, răspunderea pentru calitatea procesului educaţional.
(7) Orice cadru didactic trebuie să stăpânească în detaliu disciplina pe care o predă, asigurându-se că întregul conţinut al disciplinei este actualizat, reprezentativ şi adecvat nivelului la care se situează disciplina în planul de învăţământ.
(8) Cadrele didactice au libertatea de a adera la o interpretare sau alta a domeniului propriu, fără a impune însă acea orientare particulară studenţilor în procesul educaţional.
(9) Dezacordurile de natură ştiinţifică între cadrele didactice din UTT nu trebuie să afecteze pregătirea şi evaluarea corectă a studenţilor.
Art. 36- Constituie încălcări ale principiilor profesionalismului şi responsabilităţii:
1. încredinţarea de cursuri, seminare sau lucrări de laborator spre a fi susţinute de către persoane care nu deţin nivelul de cunoştinţe adecvat;
2. consacrarea unei părţi importante din timpul alocat cursului sau seminarului unor aspecte fără legătură cu tematica acestuia;
3. obligarea studenţilor de a-şi însuşi exclusiv punctul de vedere al cadrului didactic sau refuzul de a lua în discuţie, pe bază de argumente, alte puncte de vedere exprimate în aceeaşi tematică;
4. abordarea de către cadrul didactic în cadrul unui curs doar a unei părţi din materie, respectiv doar a aspectelor care îl interesează personal;
5. alegerea unor modalităţi de examinare în dezacord cu obiectivele cursului
Art. 37- Se interzice ocuparea posturilor didactice şi de cercetare de către persoane la care s-a dovedit că au realizat abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, stabilite conform legii.
Art. 38- Se anulează concursul pentru un post didactic sau de cercetare ocupat, iar contractul de muncă cu UTT încetează de drept, indiferent de momentul la care s-a dovedit că o persoană a realizat abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară.
Constatarea abaterilor se face de către Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, conform legii.
Art. 39- Personalul didactic auxiliar şi nedidactic din UTT are obligaţia de a exercita atribuţiile individuale cu profesionalism, integritate, bună credinţă.
Art. 40- Transparenţa
(1) Transparenţa creează premizele egalităţii de şanse în competiţie şi accesul echitabil la resursele universitare. UTT respectă principiul transparenţei tuturor categoriilor de informaţii care interesează membrii comunităţii UTT, candidaţii la admitere/la concursurile de ocupare a unor posturi din UTT, instituţiile cu care colaborează şi publicul larg.
(2) Se interzice ascunderea, falsificarea sau denaturarea informaţiilor la care au dreptul, conform legii, membrii comunităţii UTT şi publicul larg.
(3) UTT solicită membrilor comunităţii UTT ca în publicaţile lor să menţioneze, în mod expres, sprijinul material acordat de universitate sau de alte organizaţii, instituţii, firme sau persoane fizice pentru realizarea cercetării sau publicaţiei respective.
(4) Tuturor membrilor comunităţii UTT le este garantată respectarea confidenţialităţii în privinţa aspectelor ce ţin de viaţa personală.
Art. 41- Loialitatea faţă de Universitate
(1) Loialitatea faţă de Universitate este o obligaţie de onoare pentru toţi membrii comunităţii UTT. Ea este răsplătită atât material cât şi moral. Concurenţa neloială este o atitudine pe care UTT o condamnă cu fermitate. De aceea, angajarea unor activităţi didactice la alte universităţi se poate face doar în condiţiile prevăzute în Carta UTT.
(2) Membrii comunităţii UTT au datoria de a apăra în mod loial prestigiul UTT, evitând orice fapt care ar putea produce prejudicii imaginii sau intereselor acesteia.
(3) Membrii comunităţii UTT au dreptul moral la critică exprimată public, dacă au argumente şi probe că au fost încălcate standardele ştiinţifice, pedagogice, etice sau legale de către cel sau cei vizaţi.
Art. 42- Sunt considerate abateri de la etica universitară şi se consideră încălcări ale obligaţiei de loialitate:
1. atacurile personale sau afirmaţiile defăimătoare la adresa altor membri ai comunităţii UTT;
2. desfăşurarea de acţiuni menite să ducă la pierderea unor drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale dobândite în mod legal de către UTT;
3. defăimarea universităţii, desfăşurarea de acţiuni menite să discrediteze UTT sau să afecteze imaginea şi prestigiul acesteia.
Art. 43- Incompatibilităţi. Conflicte de interese
(1) Diferenţa între incompatibilitate şi conflict de interese, astfel cum aceste noţiuni sunt definite de lege şi de prezentul Cod este: un conflict de interese poate exista atunci când un membru al comunităţii UTT trebuie să ia o decizie care să influenţeze un interes personal, în timp ce pentru a se afla într-o situaţie de incompatibilitate un membru al comunităţii UTT nu trebuie să ia vreo decizie, fiind suficient faptul că ocupă concomitent două sau mai multe funcţii al căror cumul este interzis de lege.
(2) Persoanele care se află în relaţie de soţi, afini şi rude, până la gradul al III-lea inclusiv, nu pot ocupa concomitent funcţii astfel încât unul sau una să se afle faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională la orice nivel în universitate şi nu pot fi numiţi în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii de concurs ale căror decizii afectează soţii, rudele sau afinii până la gradul al III-lea inclusiv. Poziţia de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională la orice nivel va fi analizată conform prevederilor legale şi instituţionale aplicabile.
(3) Funcţiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducţie nu se cumulează.
(4) Este interzisă cumularea de către o singură persoană a mai multor funcţii de conducere, dacă acestea se află în incompatibilitate conform legii.
(5) Nu pot fi membri ai Comisiei de etică universitară persoanele care ocupă vreuna dintre funcţiile: rector, prorector, decan, prodecan, director administrativ, director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducţie.
(6) Nu pot fi implicate în procedura de concurs pentru ocuparea unui post în UTT persoane care:
a. sunt soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv cu unul sau mai mulţi candidaţi;
b. sunt angajate în aceeaşi instituţie cu un candidat care deţine o funcţie de conducere şi sunt subordonate ierarhic candidatului;
c. sunt asociate cu un candidat în societăţi comerciale în care deţin, fiecare, părţi sociale care reprezintă cel puţin 10% din capitalul societăţii comerciale;
d. sunt sau au fost remunerate prin proiecte de cercetare la care un candidat a avut calitatea de director de proiect, în ultimii 5 ani anteriori concursului;
e. beneficiază ori au beneficiat în ultimii 5 ani anteriori concursului de servicii sau foloase de orice natură din partea unui candidat.
(6.1.) Persoana în cauză are obligaţia de a anunţa, de preferabil în scris, situaţiile de mai sus şi de a se abţine de la implicarea în luarea oricărei decizii în care ar avea sau ar putea crea aparenţa că are un interes personal.
(6.2.) În măsura în care situaţia/situaţiile descrisă/descrise mai sus nu era/erau cunoscută/cunoscute la momentul numirii comisiei, persoana în cauză are obligaţia de a se abţine în scris şi a solicita în scris înlocuirea sa din comisie. Obligaţia de a se abţine intervine imediat ce cauza respectivă a fost cunoscută.
(6.3.) În situaţia în care, în urma câştigării unui concurs de către un candidat, una sau mai multe persoane din instituţia de învăţământ superior urmează să se afle într-o situaţie de incompatibilitate, numirea pe post şi acordarea titlului universitar de către UTT poate avea loc numai după soluţionarea situaţiei de incompatibilitate.
(7) Conflictele de interese pot să apară din intersectarea mai multor tipuri de relaţii sau poziţii, de natură să afecteze judecăţile şi evaluările corecte şi acţiunile membrilor comunităţii. Ele pot duce la practici precum favoritismul şi nepotismul, la aplicarea unor standarde duble în apreciere sau evaluare, ori la acte de persecuţie sau răzbunare, pe care UTT le respinge categoric. Conflictele de interese pot avea la origine relaţii personale, roluri multiple, interese materiale, colaborări externe sau alte angajamente.
(8) Conflictul de interese, poate fi:
a. conflict de interese actual: când un membru al comunităţii UTT este pus în situaţia de a lua o decizie/de a participa într-un organism colegial pentru a lua o decizie sau a îndeplini/a nu îndeplini un act prin care s-ar obţine un folos patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă sau un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în relaţii comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice natură.
b. conflict de interese consumat: în cazul în care membru al comunităţii UTT a luat o decizie/a participat şi a votat într-un organism colegial pentru emiterea unei decizii sau a îndeplinit un act prin care s-a obţinut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă sau un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în relaţii comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice natură.
(9) Conflictul de interese actual nu este incriminat, dar subiectul de drept în cauză are obligaţia de a se abţine, pentru a nu genera conflictul de interese consumat.
(10) Examinarea de către un cadru didactic a unei persoane care îi este soţ/soţie, rudă până la gradul al III-lea reprezintă o abatere de la etică.
Pentru evitarea acestei situaţii se impune ca:
1. atunci când există alte cadre didactice de aceeaşi specialitate, cadrul didactic în cauză să formuleze o declaraţie de abţinere iar examinarea studentului să se facă de către un alt cadru didactic, numit de către directorul de departament sau decan, după caz;
2. în cazul în care nu este posibilă înlocuirea se va numi un alt cadru didactic, având o specialitate cât mai apropiată, pentru a-l asista pe titularul disciplinei la examinarea studentului respectiv.
(11) Alte cazuri în care există un conflict de interese actual/consumat:
a. o persoană poate să decidă/decide acordarea unui premiu sau a unei distincţii în favoarea unei persoane care îi este soţ/soţie, rudă până la gradul al III-lea;
b. o persoană deţine mai multe funcţii în cadrul Universităţii, iar interesele pe care trebuie să le apere în considerarea fiecărei funcţii nu converg;
c. o persoană din Universitate angajează sau participă la angajarea contractuală a unităţii pe care o conduce, unei firme aparţinând în tot sau în parte unei persoane cu care se află într-o relaţie de soţi, afini şi rude, până la gradul al III-lea inclusiv
d. un student este angajat la o firmă aparţinând cadrului didactic examinator sau unei persoane cu care se află într-o relaţie de soţi, afini şi rude, până la gradul al III-lea inclusiv, respectiv cadrul didactic prestează activitate remunerată pentru student, soţului/soţia acestuia sau rudelor până la gradul al III-lea.
(12) În orice situaţie de conflict de interese persoana în cauză are obligaţia de a încunoştinţa, de preferinţă în scris, pe superiorul ierarhic cu privire la existenţa conflictului de interese şi de a se abţine de la implicarea în luarea oricărei decizii în care ar avea sau ar putea crea aparenţa că are un interes personal.
(13) În cazul în care conflictul de interese/incompatibilitatea se referă la conducătorul instituţiei, acesta este obligat să anunţe Comisia de etică şi deontologie profesională a UTT şi să se abţină de la îndeplinirea procedurii/actului administrativ/actului de evaluare ş.a; Comisia se va pronunţa de îndată asupra situaţiei de fapt.
(14) În cazul unui conflict de interese consumat şi realizat cu intenţie directă sau indirectă, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate.
(15) UTT este abilitată să ia măsurile necesare în scopul de a evita sau soluţiona adecvat situaţiile care pot conduce la conflicte de interese care ar putea să compromită, direct sau indirect, îndeplinirea îndatoririlor sale.
Art. 44- Nerespectarea regimului conflictului de interese sau al incompatibilităţilor, prevăzute la art.43, duce la antrenarea răspunderii persoanei vinovate. Atragerea răspunderii civile nu exclude răspunderea penală, dacă fapta este infracţiune.
3.2. NORME DEZIRABILE
Art. 45- Respectul şi toleranţa
(1) Respectul şi toleranţa reprezintă valori morale pe care UTT le pretinde de la toţi membrii comunităţii UTT, în vederea creerii şi menţinerii unui climat de confort spiritual şi de amabilitate.
(2) Respectul şi toleranţa trebuie să se manifeste atât pe orizontală – între persoane cu acelaşi statut (de acelaşi „rang”) – cât şi pe verticală – în relaţiile ierarhice sau de la cadru didactic la student. Lipsa respectului şi toleranţei în relaţiile ierarhice pe verticală poate conduce la abuz de putere, hărţuire, insultă şi inechităţi.
(3) Respectul şi toleranţa în mediul academic presupune acceptarea argumentaţiei ca singurul criteriu de convingere în disputele de idei în general şi în cele ştiinţifice în particular.
(4) Este de datoria fiecărui membru al comunităţii UTT să nu practice şi să combată xenofobia, rasismul şi şovinismul, misoginismul, hărţuirea sub orice formă, insulta şi să accepte diversitatea convingerilor filozofice, religioase, politice, etc.
Art. 46- Politeţea
(1) Politeţea decurge în mod natural din comportamentul respectuos şi tolerant şi are aceeaşi susţinere şi apreciere în cadrul comunităţii UTT.
(2) Politeţea în mediul academic are multiple forme de manifestare dintre care, fără să fie limitative, se pot menţiona:
- curtoazie şi respect datorate fiecărui membru al comunităţii UTT. Încălcarea acestei obligaţii de către o persoană nu conferă celui lezat dreptul de a adopta o conduită similară;
- respectarea diferenţelor de ordin religios, lingvistic sau de altă natură între membrii comunităţii UTT;
- salutul şi răspunsul la salut în condiţii civilizate / cu deferenţă, atât în facultate cât şi în exterior, atât pe orizontală (între colegi), cât şi pe verticală (ierarhic);
- atitudine politicoasă faţă de persoane cu nevoi speciale şi persoane în vârstă, în toate împrejurările.
Art. 47- Cumpătarea şi moderaţia
(1) Cumpătarea şi moderaţia în comportament şi limbaj sunt recomandate tuturor membrilor comunităţii UTT. Prin aceasta se evită orice formă de exces care ar putea conduce la crearea de tensiuni interumane, la deteriorarea climatului academic. Cumpătare şi moderaţie se recomandă şi cadrelor didactice pentru evitarea exigenţelor exagerate la diferite forme de verificare a cunoştinţelor studenţilor.
Art. 48 - Colegialitatea, generozitatea şi omenia
(1) Colegialitatea, generozitatea şi omenia trebuie să se manifeste în relaţiile interumane din şi în afara perimetrului universitar. Se crează astfel un climat de siguranţă şi încredere în comunitatea UTT, de întrajutorare colegială, de solidaritate şi compasiune pentru depăşirea unor momente dificile, de simpatie şi sprijin moral sau material în situaţii de criză.
Art. 49 – Decenţa şi eleganţa
(1) Decenţa şi eleganţa sunt recomandate atât în ţinuta comportamentală cât şi în cea vestimentară tuturor membrilor comunităţii UTT. Se elimină/diminuează astfel excesele de orice natură, improprii unui mediu academic
CAPITOLUL IV. GARANTAREA ORIGINALITĂŢII OPERELOR DE CREAŢIE INTELECTUALĂ
Art. 50- În Universitatea “Tibiscus” din Timişoara sunt interzise:
a) comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat şi a altor lucrări;
b) plagiatul;
c) încredinţarea de către orice autor a produselor ştiinţifice publicate către o altă persoană spre a fi republicate sub alt nume decât cel al autorului / autorilor primari;
d) însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere de creaţie intelectuală în orice alte situaţii;
e) includerea unor date false în documentaţiile elaborate pentru participarea la competiţiile de granturi şi contracte naţionale / internaţionale, în dosarul pentru participarea la concursurile privind ocuparea posturilor didactice / de cercetare ori în dosarul de angajare;
f) orice altă formă de fraudă intelectuală precum: copiatul în cadrul examenelor sau concursurilor, "fabricarea" rezultatelor cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor examinate.
Art. 51- Constituie plagiat însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, rezultatelor ştiinţifice tehnologice, rezultatelor cercetării ştiinţifice realizate de un alt autor, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute precum şi preluarea integrală sau parţială a unui material realizat de un alt autor, fără a se indica sursa, prezentată drept creaţie personală.
Art. 52- O acuzaţie de plagiat, pentru a fi validă, trebuie însoţită de dovada clară a plagierii, prin indicarea textului sau textelor din care se presupune că s-a plagiat şi a depunerii întregii documentaţii asupra lucrării ce urmează a fi analizată.
CAPITOLUL V. CADRUL ŞI LIMITELE PENTRU REZOLVAREA PE CALE AMIABILĂ A UNOR SITUAŢII CONFLICTUALE INTERVENITE ÎNTRE MEMBRI AI COMUNITĂŢII UTT
Art. 53- Atunci când fapta sesizată aduce atingere unui interes privat, nu prejudiciază grav şi iremediabil drepturile/interesele reclamantului şi nu este de natură a prejudicia imaginea Universităţii sau de a perturba activitatea în cadrul colectivului, Comisia de Etică poate exercita un rol activ în vederea soluţionării pe cale amiabilă a conflictului ivit între părţi (reclamant şi reclamat).
Art. 54- Prevederile prezentului articol se aplică în special în cazul încălcării normelor dezirabile de etică pe care comunitatea UTT le consideră importante: respectul şi toleranţa, politeţea, cumpătarea şi moderaţia, colegialitatea, generozitatea şi omenia, decenţa şi eleganţa.
Art. 55- În cazul în care părţile ajung la un acord de conciliere, Comisia de etică va emite un raport în care va constata stingerea litigiului pe cale amiabilă.
Comisia poate formula recomandări în vederea prevenirii unor fapte identice sau similare.
Art. 56- În raportul anual al Comisiei de Etică, recomandările vor fi evidenţiate distinct, dacă e cazul.
CAPITOLUL VI. COMISIA DE ETICĂ UNIVERSITARĂ
Art. 57- Comisia de etică a UTT, este organizată ca o structură permanentă, fără personalitate juridică, constituită pentru asigurarea şi respectarea eticii universitare precum şi sancţionarea abaterilor de la etică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, în cadrul UTT.
Art. 58- (1) Structura şi componenţa Comisiei de etică universitară este propusă de Consiliul de Administraţie, avizată de Senatul UTT şi aprobată de Rectorul UTT.
(2) În urma respectării etapelor prevăzute la alin. 1, Rectorul UTT va emite o Decizie privind componenţa nominală a membrilor Comisiei.
(3) Comisia are un preşedinte care este desemnat de Rectorul UTT odată cu decizia de numire a Comisiei. Numirea preşedintelui Comisiei de etică este avizată de Senatul UTT.
(4) Nu pot fi membri ai comisiei persoanele care ocupă vreuna din funcţiile: rector, prorector, decan, prodecan, director administrativ, director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducţie.
Art. 59-(1) Comisia de etică universitară este formată din 5 membri: 4 cadre didactice şi un reprezentant al studenţilor.
(5) cadrele didactice sunt titulare ale universităţii, se bucură de prestigiu moral şi profesional în comunitatea academică, dau dovadă de obiectivitate în raporturile cu alţii, manifestă spirit de dreptate, au cunoştinţe temeinice de etică.
(6) Membrii comisiei trebuie să aibă competenţe în domeniul analizei şi evaluărilor etice.
(7) Mandatul comisiei este de 4 ani.
Art. 60- Comisia de etică universitară are următoarele atribuţii:
a) analizează şi soluţionează abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, conform Codului de etică şi deontologie universitară;
b) realizează un raport anual referitor la situaţia respectării eticii universitare şi a eticii activităţilor de cercetare, care se prezintă rectorului, Senatului universitar şi constituie un document public;
c) alte atribuţii, conform Legii 206/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 61- Hotărârile Comisiei de etică universitară sunt avizate de consilierul juridic al universităţii. Răspunderea juridică pentru hotărârile şi activitatea comisiei revine universităţii.
Art. 62- (1) Orice persoană, din universitate sau din afara ei, poate sesiza Comisia de etică universitară asupra abaterilor săvârşite de membrii comunităţii universitare.
(2) Comisia de etică universitară păstrează confidenţialitatea asupra identităţii autorului sesizării.
(3) În urma sesizării, Comisia de etică universitară demarează procedurile conform legii şi a Codul de etică şi deontologie universitară.
(4) Comisia răspunde autorului sesizării în termen de 30 de zile de la primirea sesizării şi îi comunică acestuia rezultatul cercetării, după încheierea acesteia.
Art. 63- Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară:
a) plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori;
b) confecţionarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
c) introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare.
CAPITOLUL VII. SANCŢIUNILE
Art. 64- Sancţiunile care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare şi personalului didactic şi de cercetare auxiliar la propunerea comisiei de etică şi cu aprobarea Senatului, pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifica sunt următoarele:
a) avertisment scris;
b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control;
c) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licenţă;
d) destituirea din funcţia de conducere din Universitate;
e) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Art. 65- Sancţiunile care se pot aplica studenţilor la propunerea comisiei de etică şi cu aprobarea Senatului, pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifica sunt următoarele
a) avertisment scris;
b) suspendarea facilităţilor oferite de universitate;
c) exmatricularea.
Art. 66- Sunt de natură să atragă excluderea din universitate a oricărui membru al comunităţii academice condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă pentru o infracţiune de corupţie sau alte fapte penale în legătură cu activitatea desfăşurată în Universitate.
CAPITOLUL VIII. DISPOZIŢII FINALE
Art. 67- Periodic, prezentul Cod poate suferi modificări, completări sau revizuiri, care trebuie aprobate de Senatul Universităţii „Tibiscus” din Timişoara.
Art. 68- Prevederile prezentului Cod se aplică şi se completează cu prevederile legale aplicabile. În cazul în care există o contradicţie între prevederile prezentului Cod şi dispoziţiile legale, acestea din urmă prevalează.
Art. 69- Prezentul cod este parte integrantă a Cartei Universităţii „Tibiscus” din Timişoara şi a fost completat şi revizuit, cu aprobarea Senatului, în şedinţa din 12.09.2013.