Fondatori

Universitatea „Tibiscus” din Timişoara a început să funcţioneze în anul 1991 ca societate comercială cu răspundere limitată numită Institutul de Studii şi Educaţie Permanentă Timişoara (ISEPT SRL Timişoara) care organiza programe de studii universitare, autorizate să funcţioneze conform prevederilor legislative ale vremii. În timp, Institutul şi-a modificat forma de organizare astfel încât programele de studii au trecut de la societatea comercială, care s-a desfiinţat, la asociaţia cu acelaşi nume Asociaţia ISEPT „Tibiscus”. În anul 1995 Asociaţia ISEPT „Tibiscus” a fondat, alături de alte două structuri private, o uniune numită Uniunea „Fundaţia Augusta”. Începând cu anul 1999 asociaţia şi-a schimbat numele devenind Asociaţia Universitatea „Tibiscus”.

Despărţirea juridică a Asociaţiei Universitatea „Tibiscus” respectiv a Uniunii „Fundaţia Augusta” din care aceasta face parte, de structura de învăţământ pe care a creat-o, s-a realizat în anul 2002 când Universitatea „Tibiscus” din Timişoara a fost înfiinţată şi implicit acreditată prin lege.

Legea nr. 484 din 11.07.2002 de înfiinţare a Universităţii „Tibiscus” in Timişoara arată că, de la acea dată, universitatea este o instituţie de învăţământ superior de drept privat şi utilitate publică, cu personalitate juridică, parte componentă a sistemului naţional de învăţământ, cu toate drepturile şi obligaţiile ce revin fiecărei universităţi româneşti. Legea de înfiinţare specifica programele de studii acreditate la acel moment, programe care au fost modificate şi dezvoltate în timp, ca număr şi conţinut.

În prezent, în România funcţionează 92 de universităţi acreditate dintre care 55 sunt universităţi de stat şi 37 sunt universităţi private.

Contact

Universitatea "Tibiscus" din Timişoara
300559 Timişoara, str. Lascăr Catargiu nr. 6

  • Telefon: 0256.220.689
  • Fax: 0256.220.690
Ne puteți găsi pe rețelele de socializare. Luați legătura cu noi.
Sunteți aici: Acasă Universitatea Fondatori