Aurel Nanu

Prof.univ.dr.doc.şt.dr.ing.DHC
Aurel Nanu Primul Rector al
Universităţii "Tibiscus"

Domnul Aurel Carol Nanu este un reper profesional si moral in comunitatea noastra academica, urmand in timp un traseu stiintific pilduitor.

Prestigioasa personalitate a vietii stiintifice românesti, nume de autoritate în comunitatea academica, de circulatie internationala, prof.univ. Aurel Carol NANU are radacini ardelene (nascut în 1921, la Turda) fiind primul inginer al familiei, un veritabil „deschizator de drumuri”. Atras de renumele Politehnicii din Timisoara si-a facut aici studiile absolvind, în 1944, Facultatea de Electromecanica. Dupa un popas resitean (pentru câteva luni), se fixeaza (noiembrie 1945) în orasul de pe Bega unde s-a si casatorit, având doi copii, tot ingineri si cadre universitare. Din octombrie 1946 s-a consacrat dascaliei, debutând ca asistent la Catedra de Matematici si apoi la cea de Bazele Electrotehnicii. În 1962, prin succesive reorganizari, se consacra cu devotiune Tehnologiei Materialelor fiind considerat, pe buna dreptate, parintele tehnologiilor neconventionale. Preocupat obsesiv de învatamânt si cercetare a devenit, tot în 1962, profesor universitar, apoi – peste zece ani – doctor docent, fiind pensionat în 1993 dar ramânând legat de Universitatea Politehnica ca profesor consultant. A condus, din 1965 începând, peste 70 de doctorate si a elaborat, individual si în colaborare, numeroase tratate, titluri care s-au impus în circuitul stiintific ca lucrari de referinta. A facut din Timisoara un pol al cercetarii în sfera tehnlogiilor neconventionale. Ca dovada, în 1974, aici se nastea – sub directoratul domniei sale – Centrul de Cercetari în Tehnologii Neconventionale iar în 1993 a fost initiatorul Asociatiei Române pentru Tehnologii Neconventionale. Nume prestigios în câmpul cercetarii, dl. Nanu a primit în 1995 titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii sibiene „Lucian Blaga”, exemplul fiind urmat de Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (1997) si de cea din Craiova (1998). Impunând prin rigoare, disciplina si seriozitate, profesorul Aurel Nanu si-a câstigat, în timp, o solida reputatie, bucurându-se si de admiratia colegilor si a studentilor. Fiindca profesorul a fost si un adevarat parinte spiritual, îngrijindu-se de predarea stafetei, pregatind cu tact paternal urmasii (colaboratorii). De-a lungul anilor a lansat 8 inventii brevetate, 67 de noi tehnologii, 48 de prototipuri de utilaje, vadind efervescenta creativa, neastâmpar ideatic si o impresionanta capacitate manageriala. Iar palmaresul editorial impune la rându-i. Membru de onoare al Academiei de Stiinte tehnice din România, inginerul electromecanic Aurel Carol NANU a semnat numeroase manuale si tratate (23), de larga circulatie fiind Manualul inginerului mecanic (volumul III, pe care l-a coordonat, aparut în 1972). Impresionanta este însa odiseea editoriala intitulata Tratat de tehnologii neconventionale, conceputa în 12 volume, o lucrare-unicat initiata în 1998, sub girul stiintific al d-lui Nanu.

Cum familia i-a fost crezul vietii iar viata profesionala si preocuparile sportive i-au întretinut un tonus de invidiat, profesorul Nanu a convertit aceasta sansa biologica într-o existenta plina de succese. Ramânând un iscoditor, un febril cautator avid de a explora, ocupând de-a lungul unui traseu existential plin de succese numeroase functii administrative si manageriale, tânarul pensionar nu putea ramâne în afara vietii universitare. Pricina pentru care, în 1994, a acceptat sa devina fondator al Uniunii Fundatia Augusta si functia de rector al Institutului de Studii si Educatie Permanenta care în anul 1995 a primit denumirea „Tibiscus” iar în 1998 – în conditiile în care îndeplinea standardele de acreditare si-a schimbat denumirea în Universitatea „Tibiscus” din Timisoara. În intervalul mandatului domniei-sale, întins pe cinci ani, Universitatea a crescut vizibil, a dobândit prestigiu si s-a impus în peisajul universitar zonal si larg-românesc. Încât, sarbatorind acum 15 ani de la înfiintare, fostul Institut de Studii si Educatie Permanenta, cinstindu-si echipa de început a hotarât, în unanimitate, într-o sedinta de Senat (25 mai 2006) sa acorde titlul de Profesor Honoris Causa D-lui Aurel Carol Nanu, rasplatindu-i stradaniile pilduitoare si viata rodnica, pusa în slujba învatamântului românesc. Un titlu binemeritat, onorant pentru tânara universitate timisoreana, stiut fiind – dupa spusele marelui sociolog Dimitrie Gusti – ca soarta institutiilor depinde hotarâtor de calitatea oamenilor care, devenind coechipieri, se alatura unei cauze. Reputat om de stiinta, prof.univ.dr.doc.st.ing. DHC AUREL CAROL NANU a temeinicit si pastorit cu devotament o traiectorie institutionala în anii de pionierat, asezând-o pe o orbita prestigioasa.

Iata de ce, pentru universitatea noastra, a fost o mare onoare de a acorda Domnului AUREL CAROL NANU înaltul titlu academic de PROFESOR HONORIS CAUSA al Universitatii "Tibiscus" cu ocazia aniversarii, la 16 iunmie 2006, a 15 ani de la infiintare.

Contact

Universitatea "Tibiscus" din Timişoara
300559 Timişoara, str. Lascăr Catargiu nr. 6

  • Telefon: 0256.220.689
  • Fax: 0256.220.690
Ne puteți găsi pe rețelele de socializare. Luați legătura cu noi.
Sunteți aici: Acasă Universitatea Carte De Onoare Cadre Didactice