Universitatea Tibiscus

19 Martie 2020 În Actualități

Având în vedere Decretul Prezidențial nr. 195 publicat in monitorul oficial al României partea I,  nr. 212/16.03.2020, cu privire la instaurarea stării de urgență pe teritoriul României, pe 30 de zile, începând cu data de 16.03.2020 și Adresa UTT 85/10.03.2020, precum și Actul adițional la Adresa de mai sus, începând cu data de 22.03.2020 se prelungește termenul privind suspendarea cursurilor și activităților didactice cu studenții și masteranzii, acestora punându-li-se în continuare la dispoziție suporturile de curs și de lucrări practice in sistem informatic.

Personalul tehnico-administrativ din compartimentele funcționale își va adapta programul în funcție de necesitățile urgente care trebuiesc rezolvate pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a Universității. In rest, se vor respecta dispozițiile legale în vigoare primite de la organismele de stat autorizate să emită dispoziții obligatorii pentru întreaga populație a României.

Cu considerație,

Președinte al Consiliului de Administrație,
Conf. univ. dr. Aurel ANCA

Rector interimar,
Prof. univ. dr. Dumitru POPOVICI

11 Martie 2020 În Actualități

Având în vedere cazurile de CORONAVIRUS confirmate în municipiul Timișoara, precum și măsurile inițiate la nivel central de către Guvernul României, pentru prevenirea unor cazuri de contaminare cu virusul existent la unii cetățeni din Timișoara, cu toate că anchetele epidemiologice își fac prezența, cu minusuile de rigoare, conducerea operativă a Universității "Tibiscus" din Timișoara, reprezentată de Președinte al Consiliului de Administrație, conf. univ. dr. Aurel ANCA și Rector interimar, prof. univ. dr. Dumitru POPOVICI și prin consultarea cadrelor didactice conducătoare la nivel de facultăți: decani, șefi departament, DISPUNE: Suspendarea cursurilor pe perioada 11.03.2020 - 22.03.2020, cu posibilități de prelungire a perioadei, în condițiile în care fenomenul contaminării se amplifică.

Contact

Universitatea "Tibiscus" din Timişoara
300559 Timişoara, str. Lascăr Catargiu nr. 6

  • Telefon: 0256.220.689
  • Fax: 0256.220.690
Ne puteți găsi pe rețelele de socializare. Luați legătura cu noi.
Sunteți aici: Acasă Evenimente Martie 2020